Walls

S-a publicat 8 Ianuarie 2013 de myroxa

  Şi dacă astăzi aş scrie despre măşti sau despre…pereţi albi şi goi?

 Se spune că o mască ne arată mult mai multe decât o faţă pentru că are trăsăturile mai pronunţate. Sau cică să-i dăm omului o mască pentru a afla cine este el de fapt.
 Masca păcăleşte spectatorul doar prin definiţia ei, să zicem. Adică te face să crezi şi să vezi ce vrea personajul din spatele ei.

 Ele, adică măştile, ascund un fel de dedublare a sinelui şi toţi ştim că au fost purtate încă din cele mai vechi timpuri. Romanii le purtau când făceau diversele orgii, ele fiind doar un mijloc pentru îndeplinirea nevoilor personale. Un jefuitor de bănci îşi pune o cagulă în spatele căreia îşi ascunde identitatea.

Dar nu scriu despre asta aici, ci despre oamenii obişnuiţi, oamenii cu care venim în contact zi de zi. Poate masca este purtată pentru a ne ascunde anumite frustrări, frici, poate pentru că nu suntem mulţumiţi de propria persoană..

 Povara unei măşti aduce cu sine nefericire şi frustrare întrucât este greu de întreţinut şi necesită multă energie şi efort. Cel care o poartă ajunge să se înstrăineze de el, iar în cele din urma se va simţi trădat, fals, ineficient,  incomplet şi uneori poate chiar ipocrit. Poate, la un moment dat, va ajunge să-i fie teamă de a mai fi el însuşi. E ca şi cum am sta la închisoare o perioadă, apoi ţi-e frică de nou, de libertate şi de surprizele pe care ţi le poate oferi viaţa.

 V-aţi pus vreodată întrebarea de ce ne simţim mai bine într-un cerc restrâns de prieteni, prieteni buni?
Acolo nu trebuie şi nu va trebui niciodată să ne prefacem, acolo suntem noi şi…atât. Desigur că la un moment dat toţi purtăm măşti, important e însă cât timp facem asta.

 Măştile desfigurează. Cu toate astea, mie îmi place de mor Veneţia. Fiecare mască purtată parcă fură puţin câte puţin din persoana din spatele ei şi îmi place să observ. Desigur necunoscând persoanele în cauză, impactul nu este atât de mare.

 Mă gândeam ce s-ar întâmpla dacă asemenea măşti ar fi doar externe. Adică să nu ne atingă sufletul, să jucăm doar un rol de o oră sau două după care le dăm jos şi uităm. Ar aduce zâmbete şi nu frustrări şi ar aduce mai multă lumină atât în ochii tăi cât şi în ochii celui de lângă tine..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: