Arhive

Toate articolele pentru luna Mai 2013

Ce îşi doresc bărbaţii

S-a publicat 30 Mai 2013 de myroxa

Astăzi o să scriu un fel de replică la un subiect puţin mai vechi, şi anume la: „Ce îşi doresc femeile”.

Fiind femeie cred că îmi va fi oarecum dificil, dar să vedem ce iese..

Iniţial bărbatul este atras şi de semnalele, pe care noi- femeile- le emitem. Dar, cum bine presupuneţi, nu pot exista doi oameni identici. Astfel, nu toţi bărbaţii sunt la fel şi, prin urmare, preferinţele diferă.

Unii preferă mignonele pentru că dau impresia de fragilitate (aici-şi cazul meu, de unde nevoia celuilalt de a mă proteja), alţii vor femei independente, iar alţii şi le doresc pe cele misterioase. După cum aţi citit, am inclus atât aspecte fizice aici, cât şi anumite trăsături comportamentale. Câteva, evident.

În fine, că am bătut moneda prea mult, să presupunem că X şi-a găsit jumătatea la o primă vedere. Cum ar trebui să procedeze femeia ca să-i menţină partenerului interesul ridicat?

Foarte multe dintre noi cred că interesul bărbatului se învârte în jurul capitolului „sex”. Nimic mai greşit, aş îndrăzni să spun.

Şi bărbaţii, ca şi femeile, au nevoie de un echilibru, de libertate sau de sfaturi bune. Nu numai noi vrem înţelegere, atenţie şi răbdare, ci şi jumătăţile noastre.

Scriam acum ceva vreme despre nevoile fiecaruia în relaţia de cuplu. Oricât de mult am iubi o persoană, oricât de tare ne-am dori să ne petrecem tot timpul alături de ea, uneori sufocăm şi asta sperie şi îndepărtează.

Încrederea reciprocă este iarăşi unul din „ingredientele de bază”.

Pentru mine a contat foarte mult şi să „visez” alături de celălalt. Adică am crezut în visele lui şi l-am susţinut cât am putut.

Un alt punct important ar fi comunicarea. Contează enorm să poţi discuta absolut orice. Şi asta nu înseamnă să spui ce ai mâncat la cină, ci să rezolvi problemele sufleteşti. Aş mai adăuga şi că tonul face muzica. Poţi să îţi etalezi frumos dorinţele fără a ridica vocea.

Şi cel mai relevant: nu încerca, tu -femeie, să-l schimbi!  Încearcă să-l accepţi şi să-l iubeşti aşa cum e!

Încă de mici, am fost „otrăviţi” cu poveşti gen: „Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana”. Povestea se termină frumos şi banal cu: „…şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi..”

Nimeni însă nu a mai povestit că poate Ileana, cu bigudiurile în păr, i-a făcut crize lui Făt-Frumos că nu a dus gunoiul sau poate chiar a fugit şi a avut o aventură cu Zmeul. Ileana, nu Făt-Frumos!

Astăzi, povestea s-a mai schimbat pe ici-colo. În unele cazuri, Ileana nu se mai mândreşte cu cosiţele, ci îşi etalează decolteul, Făt-Frumos nu îi mai face serenade mândrei, ci îi aruncă- fix în ochi- contul din bancă, iar Zmeul nu mai fură fata pe cal sau cu mijlocul de transport cu care circula el pe-atunci, ci vine direct cu BMW-ul…

Concluzia mea: până şi cele mai frumoase poveşti pot fi distruse dacă nu iubim, dacă nu respectăm şi dacă nu suntem capabili de înţelegere si câteva compromisuri…

Bisexualitatea

S-a publicat 22 Mai 2013 de myroxa

Bisexualitatea. Una dintre cele mai dificile teme de abordat, cel puţin din punctul meu de vedere.

Spun asta pentru că, în mod normal, atunci când îmi aleg o temă- oricare ar fi ea- am obiceiul de a sta de vorbă cu diferiţi subiecţi.

Astăzi nu sunt la fel de norocoasă, deoarece am găsit o singură persoană cu care să discut şi nu am prea mare încredere  în judecata ei ( o să mă justific mai târziu de ce).

Tot ce am citit despre asta mi s-au părut numai tâmpenii care nu fac altceva decât să te inducă în eroare.

Concluzia unui articol era ceva de genul: ” A fi bisexual înseamnă a avea curajul de a fi TU”.

Cum am mai bătut moneda, în tot ceea ce am scris, noţiunea de sex a decăzut foarte mult în zilele noastre. Sexul s-a degradat atât de tare încât uneori duce chiar la confuzii.

Din ce în ce mai multe persoane încep sa aibă relaţii cu ambele sexe. Şi atunci te întreb: este asta curiozitate, dorinţă sau dereglare?

Freud susţinea că ne naştem bisexuali, dar ăla era un maniac( oricât de mult mi-ar plăcea scrierile sale).

Personal, am o grămadă de prietene care nu arată tocmai rău şi, cu toate astea, nu am simţit niciodată impulsul nebun de a o săruta pe vreuna. Şi deci asta înseamnă ca sunt defectă şi ar trebui să fiu expulzată prin neant pe undeva? Sau că nu mi-am descoperit încă natura bisexuală?

Sau ca să nu am parte de alte surprize, ar trebui să spun de la început: ” Bună! Sunt Roxana şi sunt cât se poate de straight”. Da, ştiu, sună ca un anunţ matrimonial foarte prost!

Chiar şi în poveşti, nu am auzit niciodată că Împăratul Roşu s-a dus la Împăratul Verde pentru a-i găti o cină romantică!

Bisexualitatea, se spune, este atât fizică, cât şi psihică. Eu însă cred că este vorba doar de educaţie. Şi uite aşa ajung iarăşi la impactul societăţii din ziua de azi asupra noastră.

Se poate întâmpla, e adevărat, să-ţi placă sa petreci timp cu o persoană de acelaşi sex cu tine. Dar asta este altceva, îţi place compania ei preţ de câteva ceasuri, nu pentru toată viaţa şi nu la modul intim!

Eu spun aşa: un homosexual este anormal, este cumva dereglat din punct de vedere sexual. Şi asta nu este vina lui. El s-a născut aşa, cu devierile astea.

Am adus în discuţie homosexualul pentru că vreau să fac cumva o paralelă între el şi bisexual.

În timp ce primul se naşte cu anumite anomalii, cel de-al doilea este ori confuz( nu îşi găseşte locul în nici o tabără şi preferă să le încerce pe ambele), ori vrea să atragă atenţia( cazul subiectului cu care am discutat).

De multe ori asistăm la anumite cazuri cu fete care devin bisexuale peste noapte şi asta numai ca să le facă pe plac partenerilor lor. Asta cum să o mai numim? Prostie, dependenţă prea mare faţă de ” jumătatea” lor..?

Adică dacă ţie îţi place friptura simplă, de ce aş încerca să îţi vâr pe gât şi o salată? Doar pentru că eu sunt confuz şi nu ştiu de ce am poftă?

Confuzia îşi are rădăcinile bine înfipte în mai multe sectoare. Un om confuz este debusolat peste tot în viaţa de zi cu zi, nu numai pe tărâmul sexualităţii.

O să închei aşa: vina o poartă acea libertate sexuală din zilele noastre. Aşa cum, atunci când nu ne protejăm, putem afirma că e ca şi cum ne-am culca cu toţi foştii parteneri ai partenerului nostru, confuzia si dificultatea de a alege una dintre cele două tabere – există doar în mintea noastră. Întrebarea: ” Oare va veni o zi în care nu va mai conta sexul partenerului?” mi se pare şi mi se va părea mereu ceva absurd!

Fortăreţe

S-a publicat 15 Mai 2013 de myroxa

The only reason for the existence of those defense mechanisms is a scarred soul, and I simply thrive in helping it heal by bringing it up into the light, exposing its frailness and beauty so it can see itself and exclaim: „This truly is me, and I’m beautiful!”

Fortăreţe. Pornesc pe titltul ăsta pentru că astăzi aş vrea să fac o simplă „trecere în revistă” a mecanismelor de apărare sau, dacă vreţi, la spiritul de conservare al fiecăruia.

Oare câţi dintre noi nu au făcut asta măcar o dată în viaţă?

Suferim. Suferinţa face parte din viaţă. Oricât am fugi, oricât am ocoli-o, la un moment dat tot ne izbim nas în nas cu ea.

Mulţi spun aşa: trebuie să te ridici, să te scuturi de praf şi să priveşti mai departe. Nimic mai adevărat. Însă eu spun altfel: trebuie să te lupţi când ai inima rănită ca să fii convins că eşti încă în viaţă.

Poţi fenta durerea preţ de câtva timp, poţi fugi de ea, însă ce ştiu sigur este că ea te va ajunge din urmă. Şi atunci, cei mai mulţi preferă să-şi construiască un fel de cochilie, de zid şi să se ascundă acolo.

Acum nu mult timp şi eu făceam asta, îmi imaginam două cercuri şi aplicam metoda aia cu: tu nu intri aici!
În schimb, în celălalt cerc puteam aşeza pe oricine; fiind la distanţă, neintrând în spaţiul meu, nu mă deranjau prea tare.

La o primă vedere ar putea părea în regulă, însă pentru cât timp? Poate că fericirea are preţul ei, poate că dragostea are şi ea preţul ei, şi atunci eu spun că merită să ne asumăm acest risc. Preocupându-ne să nu cumva să suferim, uităm să mai trăim!

Mecanismul de apărare a fost mereu un concept de bază al psihanalizei de unde un întreg studiu asupra psihozei si a psihopatologiei. Freud l-a mâncat pe pâine, dar tot un dezaxat era(după părerea mea) , deşi îmi place la nebunie să-l citesc.

Ca să spun mai pe înţelesul tuturor: orice afect neplăcut poate deveni un obiect al apărării. Mecanismele de apărare sunt modalitaţi care se dezvoltă pentru a ne proteja, pentru a proteja acel EU. Şi când scriu despre acel EU, mă refer atât la eul nostru normal cât şi la cel patologic.

O întrebare bună cred că ar fi împotriva cui se protejează acel „eu”? Eh, aici cred că depinde foarte mult atât gradul de „normalitate”, cât şi anumite concepţii şi principii legate de viaţă. Şi apoi care este normalitatea? Oare suntem noi în stare să delimităm normalul de anomalii? Poate ceea ce este normal pentru tine, pentru mine nu este.

Ca şi o părere proprie aşa, eu cred că apărându-ne atât de tare-putem ajunge până la punctul de a ne deforma realitatea. So..realitate deformată=eu confuz.

Aş vrea să mai scriu câteva cuvinte despre suferinţă şi apoi să vă dau pace. Nu cred că există suferinţă mai mare sau mai mică, nu cred că există un anumit grad al acesteia, ci doar modalităţi diferite de a o percepe. Ea poate fi însă trupească sau sufletească.

„Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie”. ( Emil Cioran)

Minciuni pe canapea

S-a publicat 1 Mai 2013 de myroxa

Cineva a scris aşa odată : ” Nici un om , pentru o perioadă considerabilă de timp , nu poate fi într-un fel pentru el şi în alt fel pentru ceilalţi fără să ajungă să fie derutat de felul în care este de fapt cu adevărat ” .

Uneori minţim . Uneori o facem ca să ascundem faptele greşite , alteori o facem inconştient sau să ne ascundem chiar de propria persoană .

Şi bărbaţii , şi femeile mint…şi aici nu mai ţinem cont de sex , poate trebuie să ne gândim doar la ce avem de pierdut sau de câştigat .

Poate că băieţii răi mint ca să ajungă în patul tău . Poate că băieţii buni mint ca să ajungă în inima ta . Poate tu nu minţi că ştii cine eşti . Poate că alţii mint doar că nu se pot regăsi .

Există şi acele minciuni albe adică minciuni nevinovate..însă o minciună rămâne tot o minciună şi doare .

Degeaba ai impresia că poţi avea totul construit pe o minciună pentru că în realitate nu ai nimic decât o iluzie . Cred însă că e mai uşor să vedem ceea ce vrem decât să căutam adevărul . Şi asta pentru că uneori doare şi ia şi visele noastre cu el..

Am să dau din nou un exemplu dintr-o poveste că ştiţi că asta mi-e obiceiul . 🙂

Hansel i-a spus lui Gretel , apucându-i mâna , deşi ştia că s-au rătăcit şi au greşit : ” Hai să lăsăm în urmă firimiturile de pâine şi să ne continuăm călătoria pentru a găsi împreună drumul spre casă . Dacă ne apucă noaptea sau ne vom rătăci şi mai mult , ne va fi şi mai greu de-atât . ”

Şi eu , la rândul meu , am greşit , am minţit şi mi-am pierdut de câteva ori direcţia . Sau cel puţin aşa am simţit . Ce este însă mai important – motivul călătoriei tale – de asta nu trebuie niciodată să uiţi pentru că ar fi cu mult mai rău .
În toată călătoria asta a noastră , cu alte cuvinte – drumul vieţii – uneori eşti singur , altă dată eşti însoţit . Uneori aceia care îţi fură inima , se joacă cu mintea ta sau sfârşesc prin a-ţi spune minciuni .

Important este ca atunci când ţi-ai terminat drumul , când ai ajuns la destinaţie – să te regăseşti .
Foarte mulţi ne pierdem pe drum , foarte mulţi uităm de principii , minţim ca sa ne usurăm calea , însă odată ce te pierzi pe tine însuţi , ai numai două opţiuni : fie găseşti persoana care erai înainte , fie laşi în urmă de tot acea persoană . Uneori poate că e mai bine şi mai uşor să stai deoaparte de persoana care erai sau să trebuiască să-ţi aminteşti de cum trebuia să fii , însă atunci nu ar mai exista învinovăţire şi am pierde nişte momente cu care te întâlneşti o dată în viaţă.

Totuşi în ” treburi de suflet ” nu se admit minciuni . Le poţi rosti , însă ochii nu mint niciodată .
Iar minciuna verbalizata este un gest conştient care provoacă daune ..şi atunci te întreb : merită ?