Arhive

All posts for the month Iulie 2015

Stop joc!

Published 17 Iulie 2015 by myroxa
Într-o lume frumoasă si ideală, Romeo o întâlneşte pe Julieta, se îndrăgosteşte de ea şi începe o curte asiduă de mamă mamă! Apoi închiriază un yacht, o duce pe o insulă privată unde se hârjonesc până nu mai pot, toate astea culminând cu un inel cu diamant mare cât capul lui Romeo. Planetele sunt aliniate, păsărelele cântă şi toată lumea este fericită.
 Înapoi la realitate!
  Julieta zilelor noastre are un balon mare deasupra capului, ca în desene animate, cu textul: ” Unde naiba este inelul meu?” Nici balonul lui Romeo nu arată mai bine, el purtând pecetea lui: ” Ce naiba a fost în creierul tău??”
După părerea mea, şi unul şi celălalt, sunt deficitari la multe capitole. Ea- că se grăbeşte, el – că promite marea cu sarea. 🙂
Când o persoană dă semne că ar vrea să plece de la masa negocierilor, cealaltă persoană trebuie să vină cu o ofertă mai bună. Acestea fiind spuse, aş vrea totuşi să adaug că nu este indicat să-i dai un ultimatum. Ca la poker, ştii? Calm şi surprinzător şi, dacă se poate, fără să clipeşti..
Toate astea fără lacrimi sau dramatisme ieftine. Orice bocet sau oftat îi arată doar nesiguranţă.
Să ne înţelegem, nu îndemn la căsătorie sau la „ce sa faci pentru a pune mâna pe el/ea”, ci la demnitate, delicateţe şi răbdare cu celălalt. Aş vrea să uiţi tot ceea ce ai învăţat până acum. Că toţi am fost învăţaţi greşit.
 Femeia a fost educată ca trebuie să se mărite şi să stea la cratiţă, iar bărbatul că trebuie să fie „şeful”.
În plus de asta, femeile nu îşi dau seama că uneori pot speria cu atitudinea: ” Da’ inelul meu unde e?”
 Luaţi ca şi exemplu următorul scenariu: vizualizează bărbatul care îţi place, gâtuit de emoţie ori de câte ori treceţi prin faţa unui magazin de jucării sau de haine pentru bebeluşi. Imaginează-ţi că te aşteaptă, acasă, îmbrăcat într-un costum de cowboy, îţi execută un dans la bară, iar apoi îţi pune marea întrebare: ” Da’ inelul meu unde e?”. Este foarte probabil atunci să ajungi la concluzia că tipului îi lipseşte o doagă şi să fugi mâncând pământul! Pasul următor ar fi să-ţi planifici evadarea în cazul în care mai dă de tine: ” Nu eşti tu de vină, sunt eu.”
 Vreau să subliniez încă ceva. Iubirea nu înseamnă supunere, umilinţă şi aprobarea celuilat în tot ceea ce face. Nu înseamnă nici a te comporta disperat. Noi ( şi eu, şi tu) nu rămânem cu oameni perfecţi, rămânem cu oameni interesanţi.
  Mi-am întrebat, la un moment dat, un prieten: ” Auzi, ce părere ai avea dacă mândra ta te-ar aştepta acasă goală, în grădină, cu părul prins în două cozi, culegând flori sau lingând o acadea?”
Nici nu mi-a putut răspunde că se sufoca de râs.
 Când a terminat să se amuze, mi-a răspuns aşa: ” Clar, o imagine inhibantă. Tipa ori e dusă, ori e prea disperată şi nu se mai comportă natural. Bărbaţilor nu le plac femeile proaste sau femeile copil …decât profită de ele. Ei vor o femeie capabilă să ia singură deciziile, o femeie matură, cu alte cuvinte- un partener pe măsură”.
 În plus, bărbaţii se tem să nu îşi piardă mult temuta libertate. Te-ai întrebat vreodată de ce bărbaţii îşi mai aruncă ochii pe revistele pentru femei? Simplu. Spionează mişcările adversarului!:))
 Deci unde vreau să ajung de fapt, e că odată ce unul dintre parteneri apucă să-şi ridice garda, totul o ia pe o pantă greşită. Din acel punct, este foarte greu să se mai îndrăgostească sau să se mai ataşeze.
 Un alt punct pe care l-am observat, pe pielea mea- din păcate. Bărbaţii ( dar nu numai ei) îşi enervează voit jumătatea pentru a realiza cum este relaţia dintre ei sau cât de echilibrat este celălalt. Femeia, aş zice, cade prima în păcatul ăsta deoarece ea seamănă puţin cu un reactor nuclear. Trebuie doar să înveţi care este butonul corect. Deci- controlul emoţiilor, dragii mei 🙂
 Deci am subliniat provocarea, controlul, autocontrolul, echilibrul, maturitatea. Aş mai sublinia doar raţionalul, şi calmul, şiiii…gata! Cu cât mai raţional este unul dintre parteneri, cu atât mai emoţional devine celălalt.
 Acum că v-am dat tot din casă, mă pregatesc să-mi închei povestea. Povestea mea va suna cam aşa:
” A fost odată ca niciodată o prinţesă. Un prinţ a dat nas în nas cu ea şi a întrebat-o dacă are chef de o plimbare. Ea i-a răspuns cam aşa: ” Aş merge, dar nu pot azi că am puţină treabă. Ne vedem mâine.
 Încet încet, se îndrăgosteşte de ea, apoi şi ea de el şi rămân împreună, dar fără să se căsătorească pentru ca nu credeau  în aşa ceva. Si apoi ea îl torturează până la adânci bătrâneţi. 😀