Thoughts

All posts in the Thoughts category

Gânduri, gânduri, gânduri la…turaţie extremă

Published 11 Iunie 2012 by myroxa

Azi am revăzut blogul unui prieten foarte bun şi am citit o postare care m-a întristat. Aş fi numit ce scriu astăzi „It’s like losing a life”, fix la fel ca şi el, dar m-am decis la alt titlu.

Nu am mai scris de ceva vreme şi nu prea îmi vine vreo idee nemaipomenită despre ceva cu tentă „psihopupu” (cum obişnuiesc să spun) aşa că azi o să scriu despre nişte gânduri de-ale mele.

Zilele trecute am fost la mare. Pe drum am auzit de două accidente moto, iar cu ceva timp în urmă au păţit-o cea mai bună prietenă a mea şi un alt prieten bun (cel despre care pomeneam mai sus).

Oare cât timp o să mai treacă până o să învăţăm să ne respectăm unii pe alţii în trafic şi să nu mai murim ca proştii?

Fiecare are impresia că el este un şofer excelent, fiecare îl blamează pe celălalt: „Uite, bă, ce bou eşti!”, fiecare se crede un mic ninja în trafic. Chiar aşa să fie oare?

Motocicliştii învinuiesc şoferii auto, dar şi viceversa. Cred că greşeli există de ambele părţi. Pe mine, ca sofer auto,  m-au depăşit odată un motociclist pe dreapta, unul pe stânga şi fix în acelaşi timp. Păi eu la cine să mai fiu atentă? Am prins zmeii la semafor şi i-am spurcat, dar au reuşit să-mi strice ziua.

Daaaar, că mereu există un dar, cred că cei mai mulţi „bivoli” se află la volan. La un moment dat mă întrebam de ce nu folosesc semnalele, nu le au puse din fabrică sau le este doar lene?

Aproape în fiecare zi dau în trafic peste o mimoză care este foarte atentă la telefon sau are alte îndeletniciri, altele decât condusul, şi merge ca o găină beată, care îşi foloseşte oglinda retrovizoare pentru a se ruja sau care aplica treaba cu: „Sunt o doamnă, eu trec prima!”chiar şi aici. Şi acum mă gândesc la Radu cum a murit nevinovat în timp ce fufa aia avea alte activităţi mai importante în loc sa fie atentă. Retardatelor astea le-aş dori câte un motociclist în familie, să stea cu sufletul la gură de câte ori pleacă de-acasă şi să ajungă să se întrebe dacă se mai întoarce sau nu.

Acum doua zile mi-am pus pe maşină un sticker şi mai mare cu atenţionare, deşi cred că îl va citi fix străbunică-mea de pe lumea ailaltă …

Cred că în ziua de azi „şoferia” a devenit o aventură care îţi conferă în egală măsură adrenalină, nervi şi întâmplări neplăcute (ca să nu le numesc nefericite). Buna creştere şi amabilitatea s-au cam uitat, ce rost are sa le foloseşti? Trist….

De multe ori mă gândesc dacă să-mi iau prin geantă aspacardin în loc de antialergice că oricum e mai posibil să mă întâlnesc cu un bou decât cu un crin.

Păi cred că mulţi se pot descrie cam aşa: „Hello! Sunt un nesimţit, dar am o maşină tare mişto, fac numai ce vreau eu, iar primii şapte ani i-am cam uitat, iar tupeu…ehehe, tupeu cât încape…. Mă doare fix in pix de poliţie şi nu respect legile pentru că mama m-a făcut tupeist şi idiot, iar eu aşa vreau să mor….”

Păi bine, Gogule, dacă vrei să mori, nu ai decât, dar nu mai lua şi pe alţii după tine!

O să închei aici că sunt mai înspumată decât marea acum cu o glumă mai cinică aşa: „Circulă atât de mulţi idioţi pe drumurile noastre,  încât mi-e  şi frică să ÎMI CUMPĂR permisul de conducere!”

(Aceste rânduri le închin în memoria lui Răducu)

Frustrare

Published 24 Aprilie 2012 by myroxa

Buna dimineata !

Astazi o sa fac ceea ce nu fac de obicei , adica o sa scriu doar despre gandurile mele si cam atat.

Blogul asta nu este o refulare , insa azi cred ca va cuprinde si asa ceva.

Bai, m-am saturat de oameni ! Si vorbesc serios.

M-am saturat de oamenii alunecosi, profitori , de oamenii care odata ce s-au vazut cu sacii in caruta , uita cine esti.

Si nu , nu mi s-a intamplat doar o data , acum sunt prea dezamagita in schimb.

Oamenii astia de care spun ( si sunt destui , din pacate ) se incadreaza in categoria aia care nu stiu sau nu pot fi constanti in relatiile cu ceilalti. Suna cam asa : ” Am probleme. Ajuta-ma !  ” . Cand i se scufunda corabiile si nimeni pare ca nu il mai ajuta , ma cauta de cinci ori pe zi, ma sufoca practic cu telefoane, mesaje si intalniri .

…………………………………………………………..

 ” S-au rezolvat toate. Pacat ca am uitat sa te anunt . Ah, nu..nu te-am mai cautat de atunci si nici nu pareai prea disponibila cand ai vrut sa ne vedem la o cafea ” . Da , din pacate , oamenii care nu iti cauta compania decat atunci cand au nevoie sa fie ascultati, ajutati sunt destui , si unii au indrazneala sa se autodenumeasca ” prietenii tai ” .

Sunt convinsa ca multi dintre voi aveti in lista de messenger persoane cu care nu vorbiti cu lunile , poate chiar anii , care uita cand e ziua voastra de nastere , dar care atunci cand au nevoie de ceva ajutor , intra direct , uneori fara sa salute , cerandu-va acel ceva , iar daca intarziati cu raspunsul buzzuie , ca si cum atentia voastra li s-ar cuveni pe deplin .

Pentru ca unii dintre noi suntem prea siguri de prietenii nostri , ignoram aceste ” subtile „ minusuri care despart un prieten fals de unul adevarat . Si fie facem asta din obisnuinta , fie ca preferam sa trecem cu vederea ” micile incidente ” si nu vrem sa credem ca persoana respectiva ne foloseste si nu da doi lei pe prietenia cu noi. 
 Puntea dintre un prieten adevarat si unul care se deghizeaza perfect  e mica si usor de ignorat , insa diferenta o face prapastia adanca dintre cei doi .

In ultimul timp , mi s-a intamplat foarte des acest lucru . Ieri de exemplu , am vorbit cu doua persoane la telefon si jur ca habar nu am cine erau , dar vorbeau foarte familiar cu mine . Bineinteles , ca aveau nevoie de ceva .

O alta experienta proasta in care m-am prins ( ceva mai tarziu ) a fost de curand , doar ca am fost curioasa sa vad pana unde merge . Si , oh , da , a mers….

De multe ori strainii sunt cei de la care primesti o mana de ajutor si da , am trecut si prin asta , de aceea omul acela ( cu care m-am imprietenit ulterior ) , oricat mi-ar gresi , nu am sa uit acel moment si nu am sa ma pot supara pe el .

Intorcandu-ma la prieteni , ii pot numara pe degete ,insa ma declar o norocoasa la capitolul asta .

De foarte mult timp , nu mai cred in oameni , in cuvinte nici atat , cred doar in ceea ce vad . De-aia am spus mereu sa nu intrebi omul niciodata ce gandeste , vezi ce face . De judecat ?  Nu . Prefer sa intorc spatele si sa plec , cu siguranta ca va avea cine sa-i judece .

O sa va scriu ceva care mi-a placut mie mult : ” Am invatat sa nu mai port grija celor ce nu au deloc grija de mine , am invatat ca oricat de sus s-ar inalta capul cuiva , picioarele ii raman la fel de jos ca ale mele ; am invatat sa nu dau nici un fel de crezare vremii calde pe timp de iarna si nici somnului dusmanilor mei….” ( Balzac ) .

Prieteni incercati de ti-ai ales , de suflet leaga-i cu verigi de otel .

O poezie scrisa de mine cand eram prin liceu, romantica data dracu’ ce sunt!

Published 30 Martie 2012 by myroxa

Te-as cere inapoi, dar…

Nu stiu cui.

Si te-as iubi, dar…

Nu stiu cum.

Te vreau, dar nu te chem.

Si tin la tine fara sentimente

Si te urasc, dar fara ura

Te rog, dar fara rugaminti.

Am spus ca te iubesc urandu-te

Si te urasc iubindu-te

Dar ma opresc si te blestem!

Blestem, dar fara de cuvinte.

Te-as cere inapoi….

Dar nu te vreau!

Si te-as minti spunandu-ti adevarul

As fi stabila parasindu-te

Sau as ramane..neducandu-ti dorul.

Si te privesc cu ochiul unui orb

Si te doresc c-o inima de gheata

Te-as auzi chiar fara sa te-ascult

Si-as plange fara o lacrima pe fata.

M-as bucura cu inima ranita

M-as intrista razand in hohote

Te-as mangaia, dar fara sa te-alint

Si ti-as canta, dar farade cuvinte.

Si chiar de-ai fi o umbra rece

Te-as urmari fugind de tine

Si mi-ai lipsi fara sa-mi pese

Te-as parasi-ntorcandu-ma la tine.

As vrea sa vii, dar nu te-astept

Si te alung chemandu-te

Stand langa tine te- amagesc

Si te iubesc urandu- te

You have to face the demons..

Published 29 Martie 2012 by myroxa

So, there is this guy I really miss him, he’s all I’ve been thinking about for months. I don’t love him yet, but I like him very much and what I need now is CLOSURE.

So…,well here we go:

This is for those who keep running back to the same person when you know you deserve better.
When is it a necessity to depend on someone else for happiness? Why do you need the feel of a significant other to remind you that you’re loved? You are. Realize the good people that are in your life.

You keep complaining that he isn’t treating you right but you keep running back to him. You know you’re not happy when you’re crying constantly, arguing about how he is seeing someone else or just doesn’t want to be with you but you’re just taking it. There’s a certain quality about him that you just keep grasping on too. Along with that grasp is also a string of hope that he will change after all the complaining. But really is that one characteristic worth grasping on to compared to all those flaws? You are used to that certain “hurt” but you let the hurt continue because you’re not used to the idea of being “single”, “free”, “independent”. You’re afraid because your whole life, you’ve always been dependent. In reality we are settling for less when we know we deserve better.

We have to face the demons of being ‘alone’ in the face because it helps us grow. How can we love someone else, when we can’t even love ourselves? We have to sacrifice that intimacy/passionate part of our lives. In time someone will walk in your direction unexpectedly. It’ll hit you out of no where. But you can’t have just anyone walk into your life, you need someone that can treat you like the Queen that you are, because you deserve it. They’ll realize the mistake they made letting you go later in the future when YOU’RE finally happy with someone who loves you.

So, stop settling for less. You’re worth more then that.

Păi cam aşa…

Published 28 Martie 2012 by myroxa

Păi cam aşa… şi cred că m-am cam descris: “ I smile 90% of the day , each day ….
Laugh least 1 minute every day. Help when you can. Apologize when you should. Accept yourself. Respect others. Follow your instinct . Let go of what you can’t change. Kiss slowly. Hold tightly. Play hard. Forgive quickly. Erase the past. Ignore the future. Take chances. Give everything , and have no regrets. Life is too short to be anything but… HAPPY…”

Râd mult, îmi place să văd lume fericită în jurul meu. Uneori mă port ca un copil de doi ani, deşi pot fi şi serioasă.

Îmi place să mă joc, urăsc monotonia, îmi place să risc, deşi de multe ori mă arunc ca berbecul…

Când iubesc – iubesc.  Când urăsc – urăsc, dar îmi trece repede…

Îmi preţuiesc prietenii aproape la fel de mult ca propria-mi familie, deşi Dumnezeu ştie că în trecut i-am neglijat din cauza unei persoane care îmi furase minţile…

Îmi place libertatea şi m-aş urî dacă aş îngrădi pe cineva. Am invăţat greu cât de tare contează lucrul ăsta.

Urăsc faptul că sunt încăpăţânată.  Oricât de evident ar fi un lucru , oricât de tare ar încerca cei dragi mie să mă convingă de o anumită greşeală , până nu dau eu cu capul , nu ascult de nimeni.  Măcar e bine, nu sunt influenţabilă chiar dacă mă doare căpăţâna câteva luni de-atunci încolo 🙂 ……

Anyway, sunt la capitolul în care învăţ să mă iubesc şi că eu sunt cea mai importantă.  Mai am mult,  dar sunt pe drumul bun.

Mi-aş dori să am mai multă răbdare cu cei din jurul meu, mi-aş dori  să fac alegeri mai bune pentru mine, deşi se pare că nu-mi place să obţin uşor ceea ce îmi doresc de teamă să nu-mi scadă interesul. Am învăţat că tot ceea ce e bun, nu se obţine uşor (vorba aia : ” Tot ce e bun ori e imoral ,  ori conţine prea multe calorii ”  🙂

Cam atât azi. Cam atât pentru început.

https://myroxa.wordpress.com/wp-includes/js/tinymce/plugins/wordpress/img/trans.gif

Despre dor…

Published 28 Martie 2012 by myroxa

Aseara mi s-a intamplat ceva ciudat…

O seara obisnuita in care trebuia sa ma vad cu Ralu a mea,  ceea ce am si facut. Ca de obicei,  niciuna nu a ajuns cum trebuie.  Am ajuns prima,  m-am postat pe undeva si am inceput sa privesc lumea . Si ai , nene , ce privi in centrul isteric cum obisnuiesc sa spun. Tot felul de specimene cu palarii ciudate (la ce naiba ti-o trebui palarie la ora 21 nu o sa inteleg, ma rog, crazy outfits).

La un moment dat mi-au cazut ochii pe o persoana si am simtit ca mi se opreste inima: „Nu are cum sa fie Raducu, ce naiba? Am luat-o razna?”

Nu, bineinteles ca nu era el, nu avea cum, doar o persoana care semana izbitor si dorul meu…  Mi-e dor de discutiile pe care le aveam cu el, mi-e dor sa ma mai certe cu zambetul pe buze, mi-e dor sa-i povestesc de nebuniile pe care le faceam si de viata mea sentimentala ,iar el sa rada….

De fiecare data cand ma intorc de la alergat, am o stare de bine, de parca m-ar privi de undeva si ar zambi,  mai ca mi-ar spune de cate ori ma opresc: ” Hai, varzuco,  hai ca poti,  pfff, ce lenesa…” si atunci o rup la fuga si alerg, alerg, alerg cat de repede pot.

Mi-e tare dor de tine, zapacila.  Mi-e dor sa ne povestim despre concedii, mi-e dor de momentul ala cand tu cu John mancati la mine la munca pe birou si v-ati ridicat nasurile din farfurii intrebandu-ma daca sa raspundeti la telefonul din cabinet. Si zambesc.  Pentru ca amintirile alea or sa ramana undeva acolo la clipe cu oameni dragi….

Mi-as dori sa nu-mi mai fie frica pentru prietenii care alearga pe motoare, mi-as dori sa am curajul sa ma urc si eu din nou…Cine stie, poate intr-o zi…..

Begining

Published 28 Martie 2012 by myroxa

Sunt noua pe-aici, dar mi-am dorit foarte mult sa am coltisorul meu unde sa-mi pot posta toate nebuniile si gandurile.

Ce imi place, ce nu-mi place…Pai,  bun venit mie atunci si sper sa ma lamuresc cum sta treaba pe-aici,  momentan mi-am prins urechile..