minciuna

Toate articolele etichetate minciuna

Nu sunt pregătit/ă pentru o relaţie

S-a publicat 11 iunie 2013 de myroxa

„Nu sunt pregătit/ă pentru o relaţie!” Oare de câte ori am spus asta sau de câte ori am auzit-o?

Bărbaţii, dar nu numai ei, se tem să se implice de la început într-o relaţie. Pe de o parte este ceva absolut normal însă, de cele mai multe ori, sunt temerile ce prind glas.

Fie că şi unii, şi ceilalţi se tem să nu-şi piardă independenţa sau apare din nou teama de eşec sentimental, la bărbaţi este mult mai pronunţată această „fobie”.

După părerea mea, ar cam trebui să citeşti printre rânduri. A nu fi pregătit pentru o relaţie, se poate traduce de foarte multe ori cu: ” Eşti interesant/ă, dar nu eşti ceea ce îmi doresc!”

Dacă ar exista sinceritate şi de o parte, şi de cealaltă- am avea toată baza de date, de unde şi posibilitatea de a alege. Vreau o aventură sau nu. Te vreau la pachet sau iau doar o bucăţică.

În momentul în care nu vrei ceva serios, începi să te protejezi. Cum scriam acum ceva vreme: practic, nu faci dragoste doar cu partenerul tău, ci cu toţi cei care i-au trecut prin pat( atenţie: mă refer strict la protecţie aici!).

Dar ce se întâmplă cu inima? Ea nu are nevoie de protecţie?

Suntem foarte fragili toţi, însă puţini recunoaştem acest lucru. Eu am ales să-mi protejez întâi inima şi să o ascult. Asta nu înseamnă însă că e întotdeauna cuminte şi că nu-mi mai joacă şi feste.

Cu toate astea, nu poţi şti de la început  în ce direcţie o iau lucrurile. Şi, până la urmă, poate că ăsta este tot farmecul, mai puţin toate cafelele băute, toate ţigările fumate şi toţi neuronii care au migrat în tălpi.

Inimii nu-i poţi porunci sa bată pentru o vară, opt luni sau un an. Inima nu ascultă de nimeni şi de aceea este atât de uşor să o zdrobeşti..

La un moment dat, toţi ne întrebăm care ar fi paşii şi metoda pentru a face să meargă o poveste frumoasă de dragoste. În ciuda a tot ceea ce se spune: ” Fă aşa!”, ” Nu face aia!” , ” Lasă-l/o pe el/ea să te caute primul/a!” , cred că astea sunt nişte bariere pe care noi singuri ni le impunem.

În momentul în care inimile noastre bat la unison, totul vine de la sine, nu trebuie să anticipăm, să ne facem planuri sau să urmăm cu precădere nişte reguli..

Un om îndrăgostit ştie să se dăruiască fără a ţine socoteală de nimic. Îndrăgostitul este nerăbdator şi atent, este devotat şi cu capul în nori.

A fi îndrăgostit este minunat. Este cea mai copleşitoare emoţie, cea mai înaltă şi densă senzaţie. Apoi, pasiunea iniţială este alimentată de lucruri frumoase şi încet-încet iau naştere iubirea adevărată, încrederea si stabilitatea, adică constanţa de care avem atâta nevoie. Ceea ce este mai greu, şi îmi imaginez că sunteţi foarte de acord cu mine, este găsirea persoanei potrivite.

Când după trecerea anilor cineva te-a văzut în cea mai proastă stare, cunoscându-ţi imperfecţiunile, şi totuşi ţi se dedică în întregime, acest lucru este o experienţă desăvârşită. A fi iubit în felul ăsta este minunat şi nu lasă loc superficialităţii.

Şi atunci te întreb: merită oare să ne pierdem timpul sau să acceptăm jumătăţi de măsură când ne putem lupta ca să obţinem totul?

Doar dacă te dedici unei iubiri, chiar dacă sentimentele şi circumstanţele fluctuează, poţi fi cu adevărat un individ liber şi nu un pion al forţelor şi condiţiilor exterioare.

Am să închei aşa: „A fi îndrăgostit înseamnă, pur şi simplu, a fi într-o stare perpetuă de anestezie”. (H.L. Mencken)

Reclame

Minciuni pe canapea

S-a publicat 1 mai 2013 de myroxa

Cineva a scris aşa odată : ” Nici un om , pentru o perioadă considerabilă de timp , nu poate fi într-un fel pentru el şi în alt fel pentru ceilalţi fără să ajungă să fie derutat de felul în care este de fapt cu adevărat ” .

Uneori minţim . Uneori o facem ca să ascundem faptele greşite , alteori o facem inconştient sau să ne ascundem chiar de propria persoană .

Şi bărbaţii , şi femeile mint…şi aici nu mai ţinem cont de sex , poate trebuie să ne gândim doar la ce avem de pierdut sau de câştigat .

Poate că băieţii răi mint ca să ajungă în patul tău . Poate că băieţii buni mint ca să ajungă în inima ta . Poate tu nu minţi că ştii cine eşti . Poate că alţii mint doar că nu se pot regăsi .

Există şi acele minciuni albe adică minciuni nevinovate..însă o minciună rămâne tot o minciună şi doare .

Degeaba ai impresia că poţi avea totul construit pe o minciună pentru că în realitate nu ai nimic decât o iluzie . Cred însă că e mai uşor să vedem ceea ce vrem decât să căutam adevărul . Şi asta pentru că uneori doare şi ia şi visele noastre cu el..

Am să dau din nou un exemplu dintr-o poveste că ştiţi că asta mi-e obiceiul . 🙂

Hansel i-a spus lui Gretel , apucându-i mâna , deşi ştia că s-au rătăcit şi au greşit : ” Hai să lăsăm în urmă firimiturile de pâine şi să ne continuăm călătoria pentru a găsi împreună drumul spre casă . Dacă ne apucă noaptea sau ne vom rătăci şi mai mult , ne va fi şi mai greu de-atât . ”

Şi eu , la rândul meu , am greşit , am minţit şi mi-am pierdut de câteva ori direcţia . Sau cel puţin aşa am simţit . Ce este însă mai important – motivul călătoriei tale – de asta nu trebuie niciodată să uiţi pentru că ar fi cu mult mai rău .
În toată călătoria asta a noastră , cu alte cuvinte – drumul vieţii – uneori eşti singur , altă dată eşti însoţit . Uneori aceia care îţi fură inima , se joacă cu mintea ta sau sfârşesc prin a-ţi spune minciuni .

Important este ca atunci când ţi-ai terminat drumul , când ai ajuns la destinaţie – să te regăseşti .
Foarte mulţi ne pierdem pe drum , foarte mulţi uităm de principii , minţim ca sa ne usurăm calea , însă odată ce te pierzi pe tine însuţi , ai numai două opţiuni : fie găseşti persoana care erai înainte , fie laşi în urmă de tot acea persoană . Uneori poate că e mai bine şi mai uşor să stai deoaparte de persoana care erai sau să trebuiască să-ţi aminteşti de cum trebuia să fii , însă atunci nu ar mai exista învinovăţire şi am pierde nişte momente cu care te întâlneşti o dată în viaţă.

Totuşi în ” treburi de suflet ” nu se admit minciuni . Le poţi rosti , însă ochii nu mint niciodată .
Iar minciuna verbalizata este un gest conştient care provoacă daune ..şi atunci te întreb : merită ?

Walls

S-a publicat 8 ianuarie 2013 de myroxa

  Şi dacă astăzi aş scrie despre măşti sau despre…pereţi albi şi goi?

 Se spune că o mască ne arată mult mai multe decât o faţă pentru că are trăsăturile mai pronunţate. Sau cică să-i dăm omului o mască pentru a afla cine este el de fapt.
 Masca păcăleşte spectatorul doar prin definiţia ei, să zicem. Adică te face să crezi şi să vezi ce vrea personajul din spatele ei.

 Ele, adică măştile, ascund un fel de dedublare a sinelui şi toţi ştim că au fost purtate încă din cele mai vechi timpuri. Romanii le purtau când făceau diversele orgii, ele fiind doar un mijloc pentru îndeplinirea nevoilor personale. Un jefuitor de bănci îşi pune o cagulă în spatele căreia îşi ascunde identitatea.

Dar nu scriu despre asta aici, ci despre oamenii obişnuiţi, oamenii cu care venim în contact zi de zi. Poate masca este purtată pentru a ne ascunde anumite frustrări, frici, poate pentru că nu suntem mulţumiţi de propria persoană..

 Povara unei măşti aduce cu sine nefericire şi frustrare întrucât este greu de întreţinut şi necesită multă energie şi efort. Cel care o poartă ajunge să se înstrăineze de el, iar în cele din urma se va simţi trădat, fals, ineficient,  incomplet şi uneori poate chiar ipocrit. Poate, la un moment dat, va ajunge să-i fie teamă de a mai fi el însuşi. E ca şi cum am sta la închisoare o perioadă, apoi ţi-e frică de nou, de libertate şi de surprizele pe care ţi le poate oferi viaţa.

 V-aţi pus vreodată întrebarea de ce ne simţim mai bine într-un cerc restrâns de prieteni, prieteni buni?
Acolo nu trebuie şi nu va trebui niciodată să ne prefacem, acolo suntem noi şi…atât. Desigur că la un moment dat toţi purtăm măşti, important e însă cât timp facem asta.

 Măştile desfigurează. Cu toate astea, mie îmi place de mor Veneţia. Fiecare mască purtată parcă fură puţin câte puţin din persoana din spatele ei şi îmi place să observ. Desigur necunoscând persoanele în cauză, impactul nu este atât de mare.

 Mă gândeam ce s-ar întâmpla dacă asemenea măşti ar fi doar externe. Adică să nu ne atingă sufletul, să jucăm doar un rol de o oră sau două după care le dăm jos şi uităm. Ar aduce zâmbete şi nu frustrări şi ar aduce mai multă lumină atât în ochii tăi cât şi în ochii celui de lângă tine..