trecut

Toate articolele etichetate trecut

Minciuni pe canapea

S-a publicat 1 mai 2013 de myroxa

Cineva a scris aşa odată : ” Nici un om , pentru o perioadă considerabilă de timp , nu poate fi într-un fel pentru el şi în alt fel pentru ceilalţi fără să ajungă să fie derutat de felul în care este de fapt cu adevărat ” .

Uneori minţim . Uneori o facem ca să ascundem faptele greşite , alteori o facem inconştient sau să ne ascundem chiar de propria persoană .

Şi bărbaţii , şi femeile mint…şi aici nu mai ţinem cont de sex , poate trebuie să ne gândim doar la ce avem de pierdut sau de câştigat .

Poate că băieţii răi mint ca să ajungă în patul tău . Poate că băieţii buni mint ca să ajungă în inima ta . Poate tu nu minţi că ştii cine eşti . Poate că alţii mint doar că nu se pot regăsi .

Există şi acele minciuni albe adică minciuni nevinovate..însă o minciună rămâne tot o minciună şi doare .

Degeaba ai impresia că poţi avea totul construit pe o minciună pentru că în realitate nu ai nimic decât o iluzie . Cred însă că e mai uşor să vedem ceea ce vrem decât să căutam adevărul . Şi asta pentru că uneori doare şi ia şi visele noastre cu el..

Am să dau din nou un exemplu dintr-o poveste că ştiţi că asta mi-e obiceiul . 🙂

Hansel i-a spus lui Gretel , apucându-i mâna , deşi ştia că s-au rătăcit şi au greşit : ” Hai să lăsăm în urmă firimiturile de pâine şi să ne continuăm călătoria pentru a găsi împreună drumul spre casă . Dacă ne apucă noaptea sau ne vom rătăci şi mai mult , ne va fi şi mai greu de-atât . ”

Şi eu , la rândul meu , am greşit , am minţit şi mi-am pierdut de câteva ori direcţia . Sau cel puţin aşa am simţit . Ce este însă mai important – motivul călătoriei tale – de asta nu trebuie niciodată să uiţi pentru că ar fi cu mult mai rău .
În toată călătoria asta a noastră , cu alte cuvinte – drumul vieţii – uneori eşti singur , altă dată eşti însoţit . Uneori aceia care îţi fură inima , se joacă cu mintea ta sau sfârşesc prin a-ţi spune minciuni .

Important este ca atunci când ţi-ai terminat drumul , când ai ajuns la destinaţie – să te regăseşti .
Foarte mulţi ne pierdem pe drum , foarte mulţi uităm de principii , minţim ca sa ne usurăm calea , însă odată ce te pierzi pe tine însuţi , ai numai două opţiuni : fie găseşti persoana care erai înainte , fie laşi în urmă de tot acea persoană . Uneori poate că e mai bine şi mai uşor să stai deoaparte de persoana care erai sau să trebuiască să-ţi aminteşti de cum trebuia să fii , însă atunci nu ar mai exista învinovăţire şi am pierde nişte momente cu care te întâlneşti o dată în viaţă.

Totuşi în ” treburi de suflet ” nu se admit minciuni . Le poţi rosti , însă ochii nu mint niciodată .
Iar minciuna verbalizata este un gest conştient care provoacă daune ..şi atunci te întreb : merită ?

Reclame

S-a publicat 21 ianuarie 2013 de myroxa

” Stau ghemuită în pat şi privesc la cearşafurile mototolite care miros încă a noi pentru că acum câteva minute încă mai existam …

Mă ridic şi încep să mă învârt prin cameră şi să-mi mut privirea în diferite colţuri. Îmi cad ochii pe o scrumieră în care zac două ţigări: una ce poartă urme de ruj şi una stinsă în grabă înainte să trânteşti uşa..
Apoi văd o glastră cu un trandafir uscat ce zace ca o vrăjitoare …

Încerc să caut încă dovezi ale existenţei tale şi dau de o sticlă de parfum aproape goală ce poartă mirosul trupului tău. Mă las pe vine şi mă sprijin de un perete privind în gol. Ai crede că mă gândesc la tine dacă m-ai vedea ..doar că mă simt pustiită, parcă a rămas doar ambalajul, iar sufletul meu a luat-o la goană pe străzi.

Aş vrea sa rămâi undeva acolo, într-un colţ al creierului meu, să te ţin prizonier şi ascuns şi să nu mă mai gândesc niciodată la tine.. aşa ca o pedeapsă. Mă gândeam că nălucile nu există, mă gândeam că sunt doar o plăsmuire a imaginaţiei noastre bogate, dar tu eşti dovada vie că eşti real şi că mă bântui.

Mi-e frică. Şi nu mi-e frică pentru că te voi pierde, mi-e teamă că te vei întoarce şi nu-ţi voi putea spune nu. Mi-e frică să nu-mi iei de fiecare dată o bucăţică din mine până nu va mai rămâne nimic.

Ma întorc în pat, dar iau cu mine şi o ţigară şi un pahar pe jumătate gol de şampanie trezită. Privesc fumul care se ridică înspre tavan împreună cu amintirile mele fericite pe care le-ai smuls parcă de la locul lor într-un mod care îmi provoacă durere. Toate se rotesc prin faţa ochilor mei de ai zice că m-am îmbătat. Apoi mă bântuie un gând, mă bântuie acel gând că sunt proastă pentru că ştiu că eşti toxic şi totuşi am comportament de catâr. Privesc pentru ultima oară telefonul, apoi mă dau jos din pat şi îl scot din priză. Mă duc la şifonier, îmi trag în grabă nişte blugi pe mine, înhaţ un tricou şi ies. Am nevoie de aer. Proaspăt.”

Oare câţi/câte dintre noi s-au confruntat cu momentele astea? Este doar un clişeu, dar întâlnit atat de des…